sursa foto: DIICOT

Focsaneni arestati pentru pentru trafic de droguri (video)

Trei focsaneni au fost arestati preventiv si cel de al patrulea a fost pus sub control judiciar. Acuzatia, trafic de droguri. Acestia au infiintat o plantatie de droguri in padurea Carligele din judetul Vrancea.

„La data 04.07.2018 procurori D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Harţuchi Aurelian-Cătălin, Negrea Daniel, Bandraburu Doru-Alin şi Şerban Aurelian, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2018 inculpatul Harţuchi Aurelian-Cătălin a desfășurat activităţi de trafic şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului, a cultivat, a procurat, a deţinut şi a pus în vânzare droguri de risc către mai mulţi consumatori de pe raza judeţului Vrancea. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpaţii Harţuchi Aurelian-Cătălin şi Negrea Daniel au înfiinţat o plantaţie de cannabis de 41 plante situată într-o pădure aflată în extravilanul comunei Cîrligele, jud. Vrancea pe care au îngrijit-o până la data de 03.07.2018 când au fost prinşi în flagrant în respectiva locaţie.
De asemenea, în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul Harţuchi Aurelian-Cătălin avea legături infracţionale şi cu inculpaţii Bandraburu Doru Alin şi Şerban Aurelian care au desfăşurat activitati de trafic şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului, au procurat, au deţinut şi au comercializat astfel de substante interzise către diferiţi consumatori de pe raza judeţului Vrancea.
La data de 04.07.2018 Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Harţuchi Aurelian-Cătălin, Bandraburu Doru-Alin şi Şerban Aurelian pentru o perioadă de 30 de zile iar faţă de inculpatul Negrea Daniel s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, sursa DIICOT

Lasă un răspuns