Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

POLIŢIŞTII BĂCĂUANI DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară activități informativ-preventive pe raza întregului judeţ, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”.
În perioada 21 – 25 mai a.c, se organizează, la nivel național, prima ediție din acest an a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
Manifestările implică organizarea unei suite de activităţi informativ – preventive, în special în spaţiul public, obiectivele constând în sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.
Acţiunile vor fi susţinute, cu precădere, de către poliţişti din cadrul compartimentului de analiză și prevenirea criminalității, ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, criminalistică și intervenții și acțiuni speciale.
În intervalul calendaristic 21 – 25 mai a.c,, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o alta temă.
Astfel, temele abordate vor fi următoarele:

• 21 mai – Activităţi dedicate prevenirii delincvenței juvenile;

• 22 mai – Activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor – Activităţile vor fi orientate către elevi, cadre didactice, părinţi, o abordare în ansamblu a acestei problematici (criminalitate informatică, bullying și, cyberbullying, abuzuri sexuale, trafic de personae, consum de droguri);

• 23 mai – Activităţi dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului ( se vor avea în vedere tipurile/genurile de fapte penale care au un impact deosebit asupra cetățenlor: furturi din locuințe, tâlhării, înșelăciuni – comise în special asupra persoanelor vârstnice);

• 24 mai – Activităţi dedicate prevenirii violenţei în familie;

• 25 mai – Siguranţa rutieră.